Așteptarea a luat sfârșit! Când apare public proiectul oficial pentru Stadionul Dinamo

Așteptarea a luat sfârșit! Când apare public proiectul oficial pentru Stadionul Dinamo
  • Publicat:

După un sezon de coșmar, vine și o veste bună pentru suporterii dinamoviști. Planurile pentru ridicarea noului stadion sunt aproape gata și vor fi făcute publice. Președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, a anunțat că săptămâna viitoare, informația va fi accesibilă publicului.

Discuțiile legate de stadionul Dinamo continuă de mai bine de 5 ani. Între timp, s-au construit numeroase stadioane la nivel național, inclusiv în Ghencea și în Giulești. Arena din Ștefan cel Mare a rămas ultima care nu a fost demolată.

Însă, cel mai probabil, partida dintre Dinamo și Universitatea Cluj va fi una dintre ultimele din istorie pe acest stadion. Procesul a fost accelerat și se așteaptă ca lucrările pentru demolarea arenei să înceapă până la finalul acestui an.

Lucian Bode anunță planurile pentru noul stadion „Dinamo”

Președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, a anunțat că săptămâna următoare planurile vor fi făcute publice. Proiectul a fost cedat către CNI și se așteaptă concluzionarea lucrărilor.

„Din ce am înțeles, săptămâna viitoare CNI va publica studiul de fezabilitate și proiectul. Vor fi publice. Va fi un prim pas care oferă continuitate și siguranță în ceea ce privește construirea stadionului. Deja se fac cheltuieli pentru proiectare și studii.

Lucrurile au intrat pe un drum normal. Asta e cale firească. Totul e în sarcina Companiei Naționale de Investiții. Așteptăm publicarea anunțului, pentru că asta ne va confirma inițierea demersurilor” , a declarat Ionuț Popa, conform GSP.

Lucian Bode, Ministrul de Interne, a completat declarațiile lui Popa. Acesta a precizat că arena va avea o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri.

„După un an, un an și jumătate de discuții interminabile, reușim astăzi să predăm decizia clubului, dar pe lângă decizie, am predat și tema de proiectare, certificatul de urbanism, toate documentele necesare pentru ca CNI să demareze procedura și demolare și de construcție.

Noi estimăm că în 2024, noul stadion, cu o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri, să fie gata. Aceasta este intenția Companiei Naționale de Investiții, intră minimum 25.000 de locuri”, a spus Lucian Bode.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×